Cred ca nu exista om care sa nu cunoasca acest joc. Sunt doi jucatori. Unul dintre ei se gandeste la un cuvant, posibil cat mai complicat si greu de descoperit, si va nota pe o hartie prima si ultima litera a cuvantului, lasand spatii liniate intre cele doua exact cat sa cuprinda toate literele lipsa. Celalalt jucator trebuie sa ghiceasca literele cuprinse intre cele doua deja dezvaluite. Spune cate una pe rand. Iar pentru fiecare gresita Daca cele doua litere stiute sunt cuprinse si printre cele necunoscute se adauga unde este cazul. Pentru fiecare greseala cel care trebuie sa ghiceasca este penalizat desenandu-se, rand pe rand, cu liniute si cercuri, un omulet atarnand de o spanzuratoare. Cand va fi terminat desenul , se considera ca cel care a pierdut e spanzurat.
Mai este si varianata in care unul deseneaza doar spatiile lipsa prin liniute fara a dezvalui prima si ultima din litere, iar celalalt trebuie sa ghiceasca cuvantul treptat, enumerand literele (nu neaparat in ordine ci la intamplare) din alfabet.
miercuri, 26 mai 2010
marți, 25 mai 2010
Ce le invata jocurile pe copii
„Cucu-bau” şi „De-a v-aţi ascunselea”: teamă şi emoţie
Unele jocuri îi învaţă pe cei mici să-şi gestioneze frustrările, altele le provoacă emoţii sau le exploatează anumite temeri, pentru a-i destinde şi amuza spre final. Psihologul Anca Munteanu le-a analizat pe fiecare în parte:
„De-a v-aţi ascunselea”: jocul aşteptării
Este un joc ce provine din fostul „Cucu- bau”, pe care mamele îl joacă de când cei mici au câteva luni, şi în care teama de a nu mai vedea părintele se alternează cu bucuria revederii.
În „De-a v-aţi ascunselea”, copiii mai mari fac legătura între dispariţie şi ascundere, trăiesc din nou excitaţia, teama, neliniştea şi bucuria, dar de data aceasta într-un joc mai complicat, mai elaborat, căruia i s-au adăugat reguli.
Jocul cere o bună capacitate de relaţionare, respectarea regulilor şi acceptarea sentimentului de frustrare.
„Leapşa”: nerespectarea regulilor duce la eliminarea din joc
Face parte din categoria jocurilor de dezvoltare a motricităţii, de aceea şi variantele sunt multiple: „leapşa pe cocoţate”, „leapşa pe culori”, „leapşa pe animale”, „leapşa pe capitale”.
Jocul solicită mult rezistenţa la frustrare a copilului, care trebuie să alerge mult pentru a prinde fiecare copil în parte. De asemenea, prin leapşă cei mici învaţă uşor ce înseamnă respectarea regulilor unui joc. Cine nu se supune este imediat eliminat din grup.
„De-a mama şi de-a tata”: joc de rol
Este jocul în care cei mici adoptă roluri pentru a-şi răspunde unor curiozităţi: cum este să fii mamă sau tată, cum este viaţa lor şi ce fel de trăiri au? Este folosit adesea şi în terapii, datorită conţinutului său proiectiv, copilul putând juca ceea ce nu poate spune în cuvinte: aspecte conflictuale, violenţă, sexualitate etc.
„Baba oarba”: frustrare şi derută
Senzaţia pe care o trăieşti când eşti legat la ochi este una complexă, de frustrare şi dezorientare. Totul spre amuzamentul celorlalţi copii, care râd de mişcările adesea haotice ale celui legat la ochi.
„Podul de piatră” familiarizează cu pierderea, dar şi cu evoluţia
Este un joc internaţional, cântecelul care-l însoţeşte fiind celebru în varianta englezească („London Bridge”) şi în cea franceză („Sur le Pont d’Avignon”).
Versurile lui sunt despre eşec („Podul de piatră s-a dărâmat/A venit apa şi l-a luat”), dar şi evoluţie („Vom face altul pe râu în jos/Altul mai trainic şi mai frumos”). Îi învaţă pe cei mici să suporte o pierdere şi să reconstruiască ceea ce au pierdut.
Unele jocuri îi învaţă pe cei mici să-şi gestioneze frustrările, altele le provoacă emoţii sau le exploatează anumite temeri, pentru a-i destinde şi amuza spre final. Psihologul Anca Munteanu le-a analizat pe fiecare în parte:
„De-a v-aţi ascunselea”: jocul aşteptării
Este un joc ce provine din fostul „Cucu- bau”, pe care mamele îl joacă de când cei mici au câteva luni, şi în care teama de a nu mai vedea părintele se alternează cu bucuria revederii.
În „De-a v-aţi ascunselea”, copiii mai mari fac legătura între dispariţie şi ascundere, trăiesc din nou excitaţia, teama, neliniştea şi bucuria, dar de data aceasta într-un joc mai complicat, mai elaborat, căruia i s-au adăugat reguli.
Jocul cere o bună capacitate de relaţionare, respectarea regulilor şi acceptarea sentimentului de frustrare.
„Leapşa”: nerespectarea regulilor duce la eliminarea din joc
Face parte din categoria jocurilor de dezvoltare a motricităţii, de aceea şi variantele sunt multiple: „leapşa pe cocoţate”, „leapşa pe culori”, „leapşa pe animale”, „leapşa pe capitale”.
Jocul solicită mult rezistenţa la frustrare a copilului, care trebuie să alerge mult pentru a prinde fiecare copil în parte. De asemenea, prin leapşă cei mici învaţă uşor ce înseamnă respectarea regulilor unui joc. Cine nu se supune este imediat eliminat din grup.
„De-a mama şi de-a tata”: joc de rol
Este jocul în care cei mici adoptă roluri pentru a-şi răspunde unor curiozităţi: cum este să fii mamă sau tată, cum este viaţa lor şi ce fel de trăiri au? Este folosit adesea şi în terapii, datorită conţinutului său proiectiv, copilul putând juca ceea ce nu poate spune în cuvinte: aspecte conflictuale, violenţă, sexualitate etc.
„Baba oarba”: frustrare şi derută
Senzaţia pe care o trăieşti când eşti legat la ochi este una complexă, de frustrare şi dezorientare. Totul spre amuzamentul celorlalţi copii, care râd de mişcările adesea haotice ale celui legat la ochi.
„Podul de piatră” familiarizează cu pierderea, dar şi cu evoluţia
Este un joc internaţional, cântecelul care-l însoţeşte fiind celebru în varianta englezească („London Bridge”) şi în cea franceză („Sur le Pont d’Avignon”).
Versurile lui sunt despre eşec („Podul de piatră s-a dărâmat/A venit apa şi l-a luat”), dar şi evoluţie („Vom face altul pe râu în jos/Altul mai trainic şi mai frumos”). Îi învaţă pe cei mici să suporte o pierdere şi să reconstruiască ceea ce au pierdut.
luni, 24 mai 2010
Jocul Om Sarac
Este unul dintre jocurile naïve ale copilariei, bazat mai mult pe hazard. In functie de numarul de jucatori, se scriau mai multe biletele cu personaje, din care patru erau cele mai importante: omul sarac - pagubitul, hotul, imparatul - cel care dadea pedeapsa si calaul - cel care o aplica.Restul erau figuranti si puteau fi trecuti ca tarani sau targoveti. Dupa impartirea aleatorie a biletelelor, omul sarac se plangea ca a fost furat si spunea numele celui banuit. Imi amintesc si acum cum, pentru a nu de da de gol, incercam sa ne stapanim fiecare muschi al fetei sau zambetul vinovat, atunci cand trageam infamul biletel care te desemna "hot". Odata vinovatul prins, imparatul dadea pedeapsa, care putea fi mai grea - palme sau urechi inrosite- sau mai usoara, in functie de cat de bine te intelegeai in pauze cu "Liminatia Sa". Daca in schimb faceai presupuneri gresite, o incasai fara drept la replica, chiar pagubit fiind.
duminică, 23 mai 2010
X si O
Se deseneaza un tabel 3/3 (3 linii, 3 coloane) unde, cei doi jucatori, vor completa pe rand, in functie de cum au ales la inceputul jocului, cu X si O. Ideea este ca unul din acestia sa aseze, de exemplu X-ul in asa fel incat sa se formeze o linie completa, o coloana sau o insiruire de X pe diagonala.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)